?După ani de studii şi analize, am decis că laptele şi carnea provenite de la bovine, porcine sau ovine clonate pot fi consumate în siguranţă, la fel ca şi cea a animalelor crescute după metodele clasice?, a declarat comisarul Agenţiei, Randall Lutter.
Cu toate acestea, guvernul american a cerut companiilor producătoare să mai aştepte o vreme până să înceapă vânzarea, pentru ca piaţa să se poată adapta noilor produse. Oficialii de la Departamentul pentru Agricultură nu au spus cât va dura perioada de tranziţie. Două mari companii care se ocupă de clonarea animalelor au reuşit să producă peste 600 de clone de animale.
UE: ANIMALELE CLONATE SUNT NUMAI BUNE DE MÂNCAT
Antena 3