Antena 3 CNN Externe La nici 18 ani, un fiu de polițist, aflat sub influența drogurilor, a ucis două persoane. E revoltător ce au decis judecătorii în privința lui

La nici 18 ani, un fiu de polițist, aflat sub influența drogurilor, a ucis două persoane. E revoltător ce au decis judecătorii în privința lui

<1 minut de citit Publicat la 09:24 28 Mai 2019 Modificat la 09:24 28 Mai 2019
La nici 18 ani, un fiu de polițist, aflat sub influența drogurilor, a ucis două persoane. E revoltător ce au decis judecătorii în privința lui
foto: Pixabay.com

Un tânăr de 18 ani, fiul unui ofițer de poliție, a ucis doi bărbați în mașina părinților săi. 

Max Coopey consumase cannabis înainte de a-i ucide pe Jason Imi (48 de ani) și pe colegul său, John Shackley (61 de ani). 

Tânărul a fost scutit de pedeapsa cu închisoarea fiindcă nu împlinise încă 18 ani. A comis deja cinci infracțiuni între 12 și 17 ani, potrivit Mirror

Una dintre victimele tânărului era tatăl a trei copii și tocmai fusese să ia masa cu colegul lui. 

Max a fost acuzat doar pentru că a condus mașina fiind sub influența drogurilor, nu și pentru victimele ucise. 

×
Etichete: Politie ofiter masina
x close