Petrecere pe străzile din oraşul german Koln. Oamenii au dat startul unuia dintre cele mai mari carnavaluri din Europa. Potrivit tradiţiei, petrecerea ţine de luna aceasta până înainte de postul Paştelui Catolic de anul viitor.
Sute de oameni, de toate vârstele, au ieşit pe străzile din Koln pentru a da startul carnavalului din oraş. Exact aşa cum spune tradiţia, la ora 11.11 a început distracţia. Deghizaţi în clovni, animale sau personalităţi politice, cu toţii intonau cântece tradiţionale.
Pentru locuitorii din Koln, lunile care urmează formează aşa-numitul "al cincilea sezon". Sezonul carnavalului, care ţine din noiembrie până înainte de postul Paştelui Catolic. ?Dacă eşti din Koln, pur şi simplu trebuie să petreci! Este unul dintre cele mai mari evenimente ale anului, pur şi simplu trebuie să participi. Să cunoşti oameni, să întâlneşti prieteni. Trebuie să faci asta?, spune un participant la eveniment.
Toată iarna, în oraşul german vor fi organizate sute de baluri şi parade.
Antena 3