Erau foarte fericiţi şi credeau că nimic nu li se poate întâmpla. Aşa că doreau să petreacă până în zorii zilei. Însă nu ştiau că pentru mulţi, acea seară avea să fie ultima din viaţa lor.
Cel puţin 245 de tineri au murit într-un incendiu care a cuprins clubul de noapte Kiss din oraşul brazilian Santa Maria. Focul a pornit în momentul în care o trupă care cânta pe scena clubului Kiss a dat startul unui show pirotehnic.
Clubul s-a umplut de fum, după ce instalaţia de sunet a luat foc. Se pare că majortiatea victimelor au murit intoxicate. Cadavrele au fost scoase din club cu mare dificultate, deoarece locaţia respectivă nu era dotată decât cu o singură ieşire.
"Pompierii caută în continuare victimele în interior. Nu putem spune numărul exact de morţi. Oamenii s-au panicat şi s-au călcat în picioare", a declarat şeful pompierilor din oraş, Guido de Melo.
Un reporter local a declarat că acel club de noapte poate găzdui 2.000 de persoane şi că era aproape plin în momentul izbucnirii incendiului.
Pompierii au spart un zid pentru a scoate oamenii prinşi înăuntru. În prezent patronii care aveau respectivul local au fost arestaţi, pentru că le expirase în luna august 2012 certificatul pentru acest club.
În galeria foto de mai jos puteţi vedea imagini cutremurătoare realizate la locul tragediei: