Irakul
rămâne una dintre cele mai periculoase ţări din lume, chiar
dacă se împlinesc cinci ani de la intervenţia militară
americană. Aceasta este concluzia unui raport publicat la Londra de
membrii organizaţiei Amnesty International. Potrivit documentului,
lipsa de securitate a provocat în acest timp exodul a peste 4
milioane de irakieni.
În plus, sute de persoane sunt
ucise în fiecare lună în Irak, iar vieţile oamenilor
sunt puse în pericol de lipsa alimentelor, a apei potabile şi
a medicamentelor. Statisticile mai arată că jumătate din populaţia
activă a ţării nu are serviciu, iar 4 din 10 irakieni trăiesc cu
mai puţin de un dolar pe zi.
Antena 3