Antena 3 CNN Externe Kuneva: UE trebuie să ajute noile state membre

Kuneva: UE trebuie să ajute noile state membre


Kuneva: UE trebuie să ajute noile state membre
16 Apr 2007   •   19:20

O politică naţională mai angajată şi un mai mare ajutor din partea Uniunii Europene în cazul ţărilor noi membre UE sunt necesare, a declarat comisarul european pentru protecţia consumatorului, Meglena Kuneva. ?Trebuie să încetăm să ne mai simţim ca într-o catedrală gotică, insignifianţi în spatele marilor interese, pentru că noi, în calitate de consumatori, nu suntem nesemnificativi?, a declarat comisarul bulgar. Piaţa de desfacere en detail acoperă 58% din valoarea Produsului Intern Brut al UE iar acest procent va creşte, a estimat Kuneva.

Astăzi, consumatorii sunt în situaţia de a-şi forma singuri politica de protecţie. Mediatorii între consumatori şi producători nu există din cauza Internetului, iar consumatorii pot scoate mai uşor o companie de pe piaţă, a explicat Kuneva. Aceasta a mai anunţat că va încerca implementarea unei noi politici de protecţie a consumatorilor, mai ales în sfera serviciilor, în condiţiile în care doar un procent dintre europeni utilizează serviciile financiare peste graniţă.

Rompres

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close