"Moscova urmărește cu atenție situația și este profund îngrijorată în legătură cu acțiunile provocatoare ale armatei ucrainene", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, potrivit agențiilor TASS și Interfax, citate de Agerpres.
El a adăugat că Moscova va formula o poziție față de ceea ce se întâmplă în estul Ucrainei în funcție de evoluția situației, subliniind că Rusia așteaptă "îndeplinirea necondiționată a acordurilor de la Minsk".
Autoritățile de la Kiev i-au acuzat anterior pe rebelii proruși de declanșarea unei "ofensive majore" împotriva pozițiilor ucrainene din apropiere de localitatea Mariinka, situată nu departe de Donețk, alimentând astfel temerile privind o nouă escaladare a conflictului în pofida armistițiului instaurat la mijlocul lunii februarie.
În replică, separatiștii susțin că nu au lansat niciun atac, acuzând, la rândul lor, trupele guvernamentale că au recurs la tiruri de artilerie în jurul orașului Donețk.
Confruntările de miercuri ar fi făcut, potrivit insurgenților proruși, cel puțin 15 morți, militari și civili, în timp ce partea ucraineană a declarat că șase civili și 11 soldați au fost răniți la Mariinka.