Antena 3 CNN Externe Kremlinul, anunț în legătură cu mobilizarea generală, după ce rușii au fost alungați din Harkov

Kremlinul, anunț în legătură cu mobilizarea generală, după ce rușii au fost alungați din Harkov

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 14:21 13 Sep 2022 Modificat la 14:21 13 Sep 2022
Ucraina
Sursa foto: hepta

Kievul a reușit să recaptureze o suprafață de circa 6.000 de kilometri pătrați pe mai multe fronturi și a anunțat că armata rusă, în retragere dezordonată, a abandonat mii de tone de echipament militar.

Moscova a calificat retragerea forțată din Harkov drept o "regrupare strategică" iar Kremlinul a anunțat, marți, că nu există nicio discuție despre mobilizare la nivel național în Rusia pentru a susține campania militară din Ucraina.

''Pentru moment nu, nu există o discuție despre asta'', a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

El a răspuns astfel unei întrebări adresate de un parlamentar rus, cu privire la perspectiva mobilizării general.

Purtătorul de cuvânt al lui Putin, după criticile la adresa președintelui rus: "Oricine trebuie să aibă grijă!"

În legătură cu criticile la adresa conducerii țării, exprimate de comentatori naționaliști care au cerut mobilizarea, Peskov a spus că acesta este un exemplu de ''pluralism''.

Peskov a estimat că rușii, în majoritatea lor, continuă să îl sprijine pe președintele Vladimir Putin.

''Ruşii îl sprijină pe președinte şi acest lucru este confirmat de dispoziția oamenilor. Oamenii sunt strâns uniți în jurul deciziilor șefului statului. Referitor la celelalte puncte de vedere, la puncte de vedere critice, atât timp cât ele rămân în interiorul legii, acesta este pluralismul, dar linia este foarte, foarte subțire și oricine trebuie să aibă foarte mare grijă aici'', a afirmat el.

Tot marți, armata rusă a comunicat că a efectuat ''lovituri masive'' contra trupelor ucrainene pe toate fronturile.

''Forțele aeriene, balistice și ale artileriei ruse efectuează lovituri masive contra unităților forțelor armate ucrainene în toate zonele operaționale'', a indicat Ministerul rus al Apărării în raportul său zilnic.

Ministerul a evocat în special bombardamente în apropiere de orașele Sloviansk, Konstantinivka și Bahmut din estul Ucrainei, în regiunile sudice Nikolaev şi Zaporojie, precum și la Harkov.

×
x close