Antena 3 CNN Externe Reacția SUA și a Uniunii Europene, după masacrul de la Kramatorsk, unde au fost uciși cel puțin 39 de civili

Reacția SUA și a Uniunii Europene, după masacrul de la Kramatorsk, unde au fost uciși cel puțin 39 de civili

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 16:39 08 Apr 2022 Modificat la 23:59 08 Apr 2022
Kramatorsk 0
Sursa foto: Twitter @olehbatkovych

Potrivit ultimului bilanț provizoriu, cel puțin 39 de oameni care încercau să plece cu trenul din zonă au murit după ce proiectilele au lovit gara.

"Atacul asupra unei gări ucrainene este încă o atrocitate îngrozitoare comisă de Rusia, care a lovit civilii ce încercau să se evacueze și să ajungă într-o zonă sigură", se spune în mesajul de pe contul de Twitter al președintelui american Joe Biden, în timp ce purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a spus că dezmințirile rușilor în acest caz nu sunt convingătoare.

"Evaluarea noastră este că a fost o lovitură a rușilor, care au folosit în acest scop o rachetă balistică cu rază scurtă. Este o nouă mostră de brutalitate rusă în război și o dovadă a faptului că (pe ruși) nu îi interesează să evite să lovească civili", a declarat Kirby.

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a calificat drept "îngrozitor" tirul forțelor invadatoare asupra uneia dintre principalele stații feroviare folosite pentru evacuarea civililor.

Michel a notat că al cincilea pachet de sancțiuni la adresa Rusiei "tocmai a fost adoptat" și a indicat că UE este pe cale să livreze mai multe arme pentru Ucraina.

Șeful diplomației Uniunii Europene, Josep Borrell, a condamnat atacul, numindu-l drept "încă o încercare de a închide rutele de salvare pentru cei care fug din calea acestui război nejustificat".

"Condamn ferm atacul fără discernământ din această dimineață efectuat de Rusia împotriva unei gări din Kramatorsk, care a ucis zeci de oameni și a lăsat mult mai mulți răniți", a scris Borrell pe contul său de Twitter.

"Atacul cu rachete din această dimineață asupra unei gări folosite pentru evacuarea civililor din Ucraina este un act josnic. Sunt îngrozită de pierderile de vieți omenești și îi voi transmite personal condoleanțe președintelui ucrainean Volodimir Zelenski", a scris, la rândul său, pe Twitter, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Ea urmează să se întâlnească cu Zelenski la Kiev.

O purtătoare de cuvânt a Casei Albe a deplâns "imaginile oribile și devastatoare" în urma atacului de vineri dimineața, după cum notează CNN.

Liz Truss, ministrul britanic de externe, s-a declarat "îngrozită" de noul atac al rușilor împotriva civililor ucraineni.

"Vizarea civililor este o crimă de război. Vom face ca Rusia și Putin să dea socoteală", a comentat ea.

Mesaj șocant scris pe un proiectil căzut la Kramatorsk

Presa internațională a difuzat imaginea unui proiectil căzut în apropierea gării, pe carcasa căruia scria "Pentru copii".

Imaginea a generat în mediul online și în relatările corespondenților de presă comentarii despre cinismul agresorilor ruși.

"Racheta care a căzut în gara Kramatorsk avea scris pe lateral cuvintele 'pentru copii'. Greșit și, probabil, un indicator al realității paralele pe care o creează propaganda rusă", a scris pe Twitter jurnalistul Oliver Caroll, corespondent The Economist.

Compania de căi ferate a Ucrainei a declarat că peste 30 de persoane au fost ucise și peste 100 au fost rănite după ce două rachete rusești au lovit gara Kramatorsk, din estul țării.

Guvernatorul regiunii Donețk, Pavlo Kirilenko, menționează că mii de civili se aflau în stație în momentul atacului, încercând să fugă în zone mai sigure ale Ucrainei.

Rusia a susținut că rachetele folosite în atacul din gara Kramatorsk au fost ale armatei ucrainene. 

Atacul din Kramatorsk vine în contextul în care UE a adoptat al cincilea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei.

×
Etichete: Kramatorsk SUA UE
x close