Bombardamentele
NATO din Serbia, de acum nouă ani, au vizat crearea Kosovo ca un
stat al Alianţei. Declaraţia a fost făcută de premierul sârb
demisionar, Voislav Koştuniţa, care consideră că politica forţei
folosită împotriva Serbiei este oarbă, iar Kosovo e în
continuare parte a Serbiei. Între timp în noul stat
kosovar continuă protestele.
Campania NATO împotriva
trupelor sârbe a început în seara zilei de 24
martie 1999, la ordinul fostului secretar general NATO, Javier
Solana. La intervenţia împotriva Iugoslaviei au participat
armatele a 19 state membre NATO. Operaţiunea a durat 78 de zile.
Datele oficiale arată că au fost ucişi 1.000 militari ai fostei
armate iugoslave, precum şi 2.500 de civili. După nouă ani,
premierul sârb susţine că Serbia a fost distrusă cu
indiferenţă, iar Kosovo a fost declarat în mod ilegal un stat
NATO la 17 februarie.
În Kosovo, protestele în
faţa tribunalului de la Mitroviţa continuă, la o săptămână
după ce etnicii sârbi au atacat trupele internaţionale.
Violenţele s-au soldat cu 130 de răniţi în ambele tabere.
Instanţa a fost închisă imediat după proclamarea
independenţei provinciei la 17 februarie, din cauza
protestelor.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut,
Guvernului de la Moscova să se pregătească pentru a oferi ajutor
umanitar etnicilor sârbi din Kosovo. Executivul de la Belgrad a
cerut ruşilor medicamente, echipamente medicale şi
alimente.
Antena 3