Mai multe acorduri au fost semnate sub presiunea Bruxellesului, care condiţionează orice progres către aderarea Serbiei şi a Kosovo în UE de normalizarea relaţiilor dintre cele două părţi în cadrul unui dialog început în 2011.
Acesta vizează înainte de toate ameliorarea vieţii cotidiene a celor aproximativ 1,8 milioane de locuitori ai Kosovo, a căror existenţă este perturbată de complicaţiile administrative datorate statutului controversat al acestui teritoriu (stare civilă, cadastru, vamă).
Motivaţi de Bruxelles, premierii sârb şi kosovar, Ivica Dacici şi Hashim Thaci, s-au întâlnit de patru ori începând din octombrie, sub auspiciile liderului diplomaţiei europene, Catherine Ashton.
Dacici a asigurat recent că Guvernul său este "hotărât să meargă înainte" cu aceste negocieri.
"Acordarea unei date pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE şi sosirea unor noi investitori străini depinde" de rezultatele pozitive ale dialogului cu Priştina, a declarat acesta.
Belgrad şi Pristina au numit de asemenea "ofiţeri de legătură" care se vor alătura în curând misiunilor UE din cele două capitale. Aceştia au convenit de asemenea asupra gestionării în comun a posturilor de frontieră între Serbia şi Kosovo.
Chiar dacă preşedintele Serbiei Tomislav Nikolici, un naţionalist convertit în conservator favorabil UE, era un critic feroce al dialogului realizat de predecesorul său cu Priştina înainte de alegerea sa în mai 2012, a sfârşit prin a se întâlni la începutul lui februarie cu omologul kosovar, Atifete Jahjaga, o premieră la un asemenea nivel după sfârşitul conflictului sârbo-kosovar (1998-1999).
Bombardamentele NATO au alungat în primăvara lui 1999 din Kosovo forţele sârbe care se angajaseră într-o represiune împotriva gherilei separatiste kosovare, deschizând astfel calea către independenţă, proclamată la 17 februarie 2008 cu sprijinul Statelor Unite şi a majorităţii statelor membre ale Uniunii Europene.
Acum cinci ani, contactele directe cu Priştina erau inimaginabile pentru Belgrad şi responsabilii sârbi părăseau orice reuniune la care participau reprezentanţii Kosovo.
Scandalizată, Serbia şi-a chemat ambasadorii din toate statele care au recunoscut independenţa Kosovo şi, de asemenea, a expulzat reprezentanţii diplomatici ai Muntenegru şi Macedoniei vecine.
Spre surpriza generală, dialogul între Pristina şi Belgrad a accelerat cu rezultate concrete după formarea noului guvern naţionalist de la Belgrad în iulie.
Serbia a lăsat să se înţeleagă că este pregătită să discute un loc în cadrul ONU pentru Kosovo cu condiţia ca o soluţie globală să fie negociată, ceea ce constituie o recunoaştere a acesteia.
Însă analistul politic kosovar Belul Beqaj afirmă că un asemenea gest este puţin probabil într-un viitor apropiat.
"Nu cred că Serbia ar fi pregătiă să renunţe la Kosovo atât de repede", a spus acesta.
Problema cea mai spinoasă şi complexă de reglementat este cea a susţinerii acordată de Belgrad sârbilor din nordul Kosovo, unde aceştia sunt majoritari, o regiune care practic scapă de sub controlul Pristinei prin instituţiile sale, precum şcolile sau tribunalele.
Serbia susţine o mare autonomie pentru aceşti 40.000 de sârbi, însă şi pentru ceilalţi 80.000 care locuiesc în enclave răspândite prin sudul teritoriului.
"Fără un acord cu Serbia, Kosovo nu are viitor, nici în termeni politici, nici în termeni economici", a avertizat purtătorul de cuvânt al Guvernului sârb, Milivoje Mihajlovici.
