Antena 3 CNN Externe Klaus Iohannis și Joe Biden, întâlnire la Summitul de la Bruxelles

Klaus Iohannis și Joe Biden, întâlnire la Summitul de la Bruxelles

Mia Lungu
3 minute de citit Publicat la 12:19 24 Mar 2022 Modificat la 13:00 24 Mar 2022
biden-iohannis
Sursa foto: Administratia Prezidentiala

La Summit participă și președintele României, Klaus Iohannis, alături de ceilalți lideri ai statelor membre NATO. Acesta s-a întâlnit, cu scurt timp în urmă, cu președintele american Joe Biden.

Cei doi și-au strâns mâna și au discutat, preț de câteva minute, în prezența secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, și a secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

După summitul NATO urmează alte două întâlniri extrem de importante. Este vorba despre summitul G-7 şi reuniunea şefilor de stat şi de guvern din Uniunea Europeană, toate având ca subiect invadarea Ucrainei de către Rusia.

În acelaşi timp, Uniunea Europeană va adopta o nouă politică de apărare comună, numită Busola Strategică. Aceasta va permite UE să-şi creeze o forţă de reacţie rapidă, formată din 5.000 de militari.

La bază stau actualele grupuri tactice, pe care Uniunea le are din 2007, dar care nu au fost folosite niciodată. Este, aşadar, o zi extrem de importantă pentru soarta războiului din Ucraina, dar şi pentru toată Europa, inclusiv pentru noi.

Iohannis, la summitul de la Bruxelles: ”NATO a aprobat grupul de luptă ce va fi poziționat în Romania”

Președintele Klaus Iohannis a declarat, astăzi, la summitul de la Bruxelles, că NATO a aprobat grupul de luptă ce va fi poziționat în Romania și a salutat decizia unui asemenea grup multinațional.

”Este al doilea summit NATO într-o lună de când Rusia a atacat complet neprovocat Ucraina.

Ne întâlnim pentru a discuta situația din Ucraina, măsurile pe care vrem să le luăm.

Dorim să dovedim că suntem uniți și în NATO, și în relația transatlantică. Vrem să discutăm cum putem să ajutăm în continuare Ucraina, e vorba de ajutor umanitar.

Vrem să discutam și lucruri foarte importante: consolidarea flancului estic NATO. Ele vor face obiectul mai multor runde de discuții.

Avem o veste foarte bună: conform declarației lui Jens Stoltenberg, deja NATO a aprobat grupul de luptă care va fi poziționat în România, e cel pe care l-am solicitat, am sperat să se realizeze repede și s-a realizat.

Este acel grup de lucru pentru care Franța va fi națiune-cadru. Urmează discuții să vedem cine mai participă. Sunt foarte bucuros că s-a decis deja”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a anunțat miercuri în avanpremiera summit-ului NATO, că alianța nord-atlantică va înființa patru noi grupuri de luptă în România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia.

Grupurile de luptă ale NATO sunt compuse din circa 1.000 de militari și au rolul de a ajuta statele-gazdă să își pregătească defensiva.

Franţa a decis trimiterea a 500 de militari în România, în cadrul unei misiuni a Alianţei Nord-Atlantice, în contextul acţiunilor de consolidare a apărării flancului estic al NATO.

Klaus Iohannis: ”Românii pot sta liniștiți. Îngrijorările legate de Moldova nu au nicio justificare, sunt speculații”

Românii pot sta liniștiți, țara noastră este bine apărată, a asigurat, joi, președintele Klaus Iohannis la summitul NATO de la Bruxelles.

”Românii pot sta liniștiți, România este în siguranță, este apărată de cea mai mare alianță, dar nici îngrijorările legate de Moldova nu au o justificare, nu există niciun fel de date, în afară de speculații în media, că Moldova ar fi ținta vreunui atac sau ar fi planificată o acțiune care privește Moldova.

Niciun român nu trebuie să se teamă. Militarii noștri sunt bine pregătiți, România nu e în pericol”, a precizat Iohannis.

×
x close