Premiul "Franz Josef Strauss 2018" a fost decernat sâmbătă, la Munchen, preşedintelui Klaus Iohannis, de către Fundaţia germană Hanns Seidel.
Ceremonia de acordare a premiului a avut loc la Palatul Regal din Munchen "Allerheiligen-Hofkirche". La acest eveniment şeful statului este însoţit de doamna Carmen Iohannis.
În cadrul ceremoniei de la Munchen, discursul Laudatio a fost rostit de către Barbara Stamm, preşedintele Parlamentului din Bavaria, în prezenţa preşedintelui Fundaţiei Hanns Seidel, Ursula Männle, precum şi a premierului Landului Bavaria, Markus Söder. La eveniment au participat europarlamentari şi numeroase personalităţi ale lumii politice şi sociale.
Acest premiu se decernează începând cu anul 1996 unor personalităţi care s-au făcut remarcate în politică, afaceri, societate şi cultură, care promovează pacea, libertatea, respectarea legii şi democraţia. Printre laureaţii premiului se numără fostul cancelar german Helmut Kohl, fostul preşedinte al Statelor Unite ale Americii George H. W. Bush, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker şi fostul secretar de stat american Henry A. Kissinger.
Fundaţia Hanns Seidel şi conducerea Uniunii Creştin-Sociale din Germania (CSU) au decis, în unanimitate, acordarea, în 2018, a Premiului "Franz Josef Strauss" preşedintelui României pentru promovarea, în mod constructiv şi vizionar, de-a lungul întregii sale cariere politice, a valorilor democratice, a unei societăţi unite şi a încrederii în proiectul european.
Distincţia "Franz Josef Strauss" este însoţită şi de un premiu în valoare de 10.000 de euro, pe care preşedintele Klaus Iohannis a decis să îl doneze în scop caritabil Fundaţiei "Un copil, o speranţă", care derulează proiecte în domenii precum sănătatea, educaţia şi asistenţa socială, printre acestea aflându-se şi programe pentru sprijinirea copiilor diagnosticaţi cu autism şi Sindromul Down.