Antena 3 CNN Externe Kirilo Budanov spune că Putin a fost ţinta mai multor tentative de asasinat nereuşite

Kirilo Budanov spune că Putin a fost ţinta mai multor tentative de asasinat nereuşite

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 20:20 13 Iul 2024 Modificat la 20:27 13 Iul 2024
Kirilo Budanov - profimedia
Şeful informaţiilor militare din Ucraina, Kirilo Budanov. Sursa foto: Profimedia Images

Şeful informaţiilor militare din Ucraina, Kirilo Budanov, a afirmat sâmbătă că au existat mai multe tentative de asasinat a preşedintelui rus Vladimir Putin, transmite DPA, potrivit Agerpres. 

El a adăugat că Putin nu mai este un personaj acceptat de întreaga elită rusă, dar că, întrucât se află la putere de peste 20 de ani, ruşilor le este teamă că îl pierd.

''Dar aşa cum vedeţi, ele nu au fost reuşite'', a declarat Budanov pentru website-ul de ştiri ucrainean New Voice.

Generalul Budanov nu a precizat dacă el personal sau serviciile de informaţii ucrainene au fost implicate în planurile respective.

Kirilo Budanov a mai spus că, atunci când Vladimir Putin va muri, îşi imaginează că răspunsul va fi similar celui de la moartea dictatorului sovietic Stalin în 1953. Pentru oamenii din Uniunea Sovietică de la acea vreme, ''întreaga lor lume s-a prăbuşit, ei nu ştiau cum vor trăi în continuare'', a explicat Budanov.

Acesta a adăugat că o tentativă de asasinat a lui Vladimir Putin de către bărbaţi din Caucaz a avut loc în mai 2022, la scurt timp după ce liderul rus a ordonat invadarea Ucrainei.

×
x close