Potrivit The Telegraph, Kim Jong-un afirmă despre acest proiect că ”arată nivelul civilizaţiei poporului nord-coreean şi puterea mentală a armatei şi a poporului”. El ar fi adăugat că proiectul ”magnific şi spectaculos” va ridica Phenianul la rangul unui oraş de clasă înaltă care va fi invidiat de întreaga lume.
Agenţia oficială KCNA a anunţat că liderul suprem a oferit ”ghidare la faţa locului” pentru construirea unui complex de locuinţe pentru oameni de ştiinţă.
Fotografiile îl arată pe Kim Jong-un la bordul unui avion luxos, în timp ce se uită pe documente, dă ordine unor oficiali îmbrăcaţi în uniforme sau se uită pe geam.