Antena 3 CNN Externe Kiev: Soldaţii ucraineni VOR RĂMÂNE în Crimeea după referendum

Kiev: Soldaţii ucraineni VOR RĂMÂNE în Crimeea după referendum

1 minut de citit Publicat la 23:35 15 Mar 2014 Modificat la 23:35 15 Mar 2014
Kiev: Soldaţii ucraineni VOR RĂMÂNE în Crimeea după referendum
Soldaţii ucraineni staţionaţi în Crimeea vor rămâne pe loc, indiferent de rezultatul referendumului asupra alipirii la Rusia care va avea loc duminică, a dat asigurări candidatul la preşedinţia Ucrainei Vitali Kliciko într-un interviu care urmează să apară în ediţia de duminică a cotidianului german Bild, citat de AFP.

"Soldaţii noştri vor rămâne în cazărmile lor din Crimeea", a declarat fostul campion mondial la box, unul dintre liderii opoziţiei, care a contribuit la destituirea în februarie a fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici.

"Nu vrem război, nu vrem ca soldaţii ucraineni şi ruşi să tragă unii într-alţii", a precizat el, dar a cerut "sancţiuni pentru a trimite un semnal clar (preşedintelui rus Vladimir) Putin, conform căruia încălcarea dreptului internaţional în Crimeea nu poate rămâne fără consecinţe"

Aproape 1,5 milioane de alegători sunt chemaţi duminică la vot în Crimeea pentru un referendum în care vor avea de ales între alipirea la Rusia sau o autonomie extinsă în cadrul Ucrainei.

Comunitatea internaţională consideră consultarea ilegitimă şi neconstituţională, după cum a repetat sâmbătă Consiliul Europei.

În plus, Ucraina a acuzat sâmbătă Rusia de 'invazie militară' şi a amenințat că va răspunde prin 'toate mijloacele', după o operaţiune pe calea aerului dincolo de graniţa administrativă a Republicii Autonome Crimeea.

×
x close