Kievul a anunțat sâmbătă că a încheiat ultima etapă a retragerii armelor sale de pe linia frontului din estul separatist prorus, retragere prevăzută în acordul semnat în septembrie de părțile implicate în conflict, în vederea consolidării armistițiului în estul Ucrainei, scrie
Agerpres.
Potrivit purtătorului de cuvânt militar Oleksandr Zavtonov, citat de AFP, armata ucraineană și-a retras sâmbătă mortierele de calibru 82 milimetri din localitățile Piski și Opîtne, situate în apropierea aeroportului din Donețk, care a fost luni de zile teatrul unor confruntări violente între militarii ucraineni și rebelii proruși.
Este vorba de ultima etapă a retragerii armelor de către armata ucraineană din regiunea Donețk.
Anunțul Kievului intervine după ce separatiștii proruși au indicat, la rândul lor, joi că au încheiat retragerea armelor de pe teritoriul pe care îl controlează.
În regiunea vecină, Lugansk, cele două părți au anunțat deja din octombrie încheierea retragerii armamentului lor.
Kievul și forțele separatiste proruse au ajuns, la sfârșitul lunii septembrie, la un acord cu privire la retragerea de tancuri, de piese de artilerie cu un calibru mai mic de 100 de mm și de mortiere, dintr-o zonă de 15 kilometri, de o parte și alta a liniei frontului în estul separatist.
Confruntări, în special cu folosirea de arme automate și lansatoare de grenade, mai au încă loc în estul ucrainean, chiar dacă în general luptele au încetat de mai bine de două luni, în virtutea noului armistițiu instituit la 1 septembrie, într-un conflict care a făcut deja peste 8.000 de morți.