Antena 3 CNN Externe Justin Trudeau amenință SUA cu un „răspuns puternic şi imediat" după ce Trump a anunțat taxe de 25% la importurile din Canada

Justin Trudeau amenință SUA cu un „răspuns puternic şi imediat" după ce Trump a anunțat taxe de 25% la importurile din Canada

A.S.
1 minut de citit Publicat la 08:44 01 Feb 2025 Modificat la 08:44 01 Feb 2025
justin trudeau donald trump
„Nimeni - de o parte şi de alta a graniţei - nu vrea să vadă tarife americane la mărfuri canadiene", a scris Trudeau. Foto: Getty Images

Premierul canadian Justin Trudeau a ameninţat cu un „răspuns puternic şi imediat" dacă Statele Unite continuă cu un tarif de 25% pentru mărfurile canadiene, măsură care urmează să intre în vigoare sâmbătă, relatează vineri dpa, citat de Agerpres.

„Nimeni - de o parte şi de alta a graniţei - nu vrea să vadă tarife americane la mărfuri canadiene", a scris Trudeau pe platforma X.

„M-am întâlnit astăzi cu Consiliul nostru Canada-SUA. Lucrăm din greu să împiedicăm aceste tarife, dar dacă Statele Unite merg mai departe, Canada este pregătită cu un răspuns puternic şi imediat", a precizat Trudeau.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a anunţat vineri că taxele vamale anunţate de Donald Trump şi prevăzute de la 1 februarie pentru produsele din Canada, Mexic şi China vor intra în vigoare în acest weekend.

„Preşedintele va impune de mâine taxe vamale de 25% Mexicului, taxe de 25% Canadei şi 10% drepturi vamale Chinei pentru fentanilul ilegal pe care îl produc şi permit distribuirea sa în ţara noastră", a spus Karoline Leavitt.

×
x close