Antena 3 CNN Externe Jurnaliștii moldoveni sunt amenințați cu moartea prin apeluri anonime, în prag de alegeri: „Știm unde locuiești. Te putem ucide"

Jurnaliștii moldoveni sunt amenințați cu moartea prin apeluri anonime, în prag de alegeri: „Știm unde locuiești. Te putem ucide"

Claudia Popovici
3 minute de citit Publicat la 19:56 01 Noi 2024 Modificat la 19:59 01 Noi 2024
apeluri anonime care ameninta jurnalistii din mordova cu moartea (2)
Un jurnalist a înregistrat apelul amenințător. Sursa foto: Getty Images

Republica Moldova este în alertă, după ce mai mulți jurnaliști moldoveni au primit apeluri telefonice amenințătoare prin intermediul rețelei Viber, în care sunt șantajați cu mesaje alarmante de tipul „știm unde locuiești, te putem ucide”. Guvernul a confirmat că aceste cazuri sunt raportate la Poliție și îi încurajează pe cei care se găsesc în asemenea situații să se adreseze imediat autorităţilor. Potrivit Agora.ro, apelurile sunt transmise de un robot şi un conțin un mesaj constant și îngrijorător, fiind însoțite de avertismente legate de alegerile din turul 2 al prezidențialelor. 

Victimă a fost chiar un jurnalist al publicaţiei Agora care a înregistrat apelul ameninţător. 

„Știm unde locuiești, știm în ce redacție lucrezi, te putem ucide. Fă alegerea în favoarea Maiei Sandu și salvați-vă viața”, se transmite în apelul efectuat de un robot prin intermediul reţelei Viber. 

Guvernul menționează că „mai mulți jurnaliști și formatori de opinie din Republica Moldova au fost ținta unor mesaje de amenințare venite de pe numere anonime sau neidentificate”.

La fel, informația a fost confirmată și de redacția NewsMaker, unde jurnalista Daria Slobodcicova, a fost de asemenea apelată şi amenințată cu același mesaj.

„Toate aceste cazuri sunt raportate la poliție! Cei care au mai primit astfel de apeluri sunt rugați să contacteze echipa de comunicare a poliției pentru a înregistra aceste incidente. Cetățenii cu spirit critic și determinare știu ce au de făcut - pe 3 noiembrie votăm liber și fără frică", transmit autorităţile. 

Percheziții de amploare în R. Moldova, înainte de turul doi al prezidențialelor. 11 complici ai lui Ilan Șor, săltați de mascați

Unsprezece complici ai oligarhului fugar Ilan Șor au fost săltaţi de mascaţi, joi, după percheziții de amploare care au loc în Republica Moldova și sunt cercetaţi pentru fraudă electorală.

În timpul perchezițiilor, autoritățile de la Chişinău au ridicat obiecte care demonstrează implicarea suspecților în mituirea alegătorilor moldoveni, dar și în finanțarea ilegală a partidelor.

În ultimele două zile, autoritățile moldovene au făcut nu mai puțin de 30 de percheziții atât în Chișinău, cât și în alte 10 raioane ale Republicii Moldova.

11 lideri teritoriali ai Blocului "Victorie", condus de oligarhul fugari llan Șor, au fost reținuți.

În urma perchezițiilor, au fost confiscate telefoane mobile, tablete, stick-uri care conțin informații importante pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în aceste cauze penale, bani, materiale electorale, liste ale persoanelor vizate în anchetă, ciorne, pliante, legitimații de partid și bonuri care confirmă transferurile de bani făcute către alegători, pe care susținătorii lui Șor vor să-i mituiască și să le schimbe opțiunea de vot pentru turul doi al alegerilor prezidențiale.

 

Între timp, zeci de moldoveni care au beneficiat de acești bani și au votat în turul întâi așa cum le-au spus oamenii lui Ilan Șor riscă o amendă de până la 38.000 lei moldovenești, adică echivalentul la circa 2.000 euro. Valoarea amenzilor care s-au dat în ultima perioadă în Republica Moldova se ridică la 2 milioane de lei moldovenești. Autoritățile din Moldova nu au precizat câte persoane au fost sancționate în acest fel.

În primul tur al alegerilor prezidențiale, rețeaua oligarhului Ilan Șor ar fi cumpărat voturi pentru patru candidați susținuți de Kremlin. Unul dintre ei este Alexandr Stoianoglo, care a ajuns în turul doi alături de Maia Sandu.

Din componența Blocului "Victorie" pe care îl conduce Ilan Șor fac parte patru formațiuni politice pe care le controlează oligarhul fugar. 

Perchezițiile au loc cu trei zile înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale, iar în Republica Moldova se fac în continuare presiuni asupra alegătorilor, iar autoritățile încearcă să stopeze cât mai multe dintre aceste tentative de mituire

 

×
x close