Jurnaliştii italieni îşi
vor cumpăra singuri biletul de avion, când îi vor însoţi
pe membrii delegaţiilor oficiale de la Roma. Până acum,
transportul ziariştilor era gratuit. Noua directivă a fost semnată
chiar de premierul Romano Prodi, în urma scandalului provocat
de 2 miniştri, în luna septembrie. Cei doi demnitari au
folosit un avion guvernamental pentru a ajunge la Marele Premiu de
Formula 1 al Italiei, de la Monza. Costul deplasării s-a ridicat la
20.000 de euro.
Conform unor noi reguli, pentru a utiliza zboruri
guvernamentale, numai în scop oficial, miniştrii vor trebui să
demonstreze că nu există zboruri de linie regulate şi nici alte
mijloace de transport.
Antena 3