Un avocat al jurnalistei americane care a fost acuzată de spionaj în Iran a declarat că aceasta a obţinut un document confidenţial despre războiul american din Irak, când lucra ca translator pentru o organizaţie clericală. Tocmai acest document a stat la baza acuzelor de spionaj.
Roxana Saberi a fost eliberată luni, după ce o curte de apel a redus sentinţa iniţială de opt ani de închisoare la doi ani cu suspendare.
Unul dintre avocaţi a declarat că jurnalista a fost condamnată în parte pentru că a copiat un document confindenţial al unui centru de cercetare apropiat de preşedinte. Ea a realizat acest lucru în urmă cu doi ani când lucra ca traducător pentru un consiliul ce mediază conflictele constituţionale dintre guvern şi biserică în Iran.
Aceasta a fost eliberată după ce s-a apreciat că documentul nu a fost predat americanilor, ci doar s-a aflat în posesia jurnalistei, iar ea şi-a exprimat regretul.
Washington a calificat acuzaţiile de spionaj în acest caz ca fiind nefondate şi a cerut de mai multe ori eliberarea jurnalistei. Procesul ameninţa relaţiile iraniano-americane, pe care preşedintele SUA încearcă să le readucă în normalitate.
Eliberarea lui Saberi constituie eliminarea încă unui obstacol pentru relaţii mai apropriate.
Antena3.ro