Antena 3 CNN Externe Jurnalist BBC suspectat de legături cu Statul Islamic

Jurnalist BBC suspectat de legături cu Statul Islamic

<1 minut de citit Publicat la 15:20 29 Oct 2015 Modificat la 15:20 29 Oct 2015
newwww.jpg
Foto: tvforum.uk
Poliţia britanică a confiscat laptopul unui jurnalist al postului British Broadcasting Corporation (BBC), invocând legislaţia antiterorism britanică, relatează joi DPA.

O purtătoare de cuvânt a BBC a confirmat că poliția este interesată de comunicațiile dintre Secunder Kermani, care lucrează pentru programul Newsnight al postului britanic, și un bărbat care a afirmat că este membru al grupării Statul Islamic.

Ea a adăugat că jihadistul a apărut în programul Newsnight și că el nu reprezintă o sursă confidențială.

Kermani, care a intervievat luptători ai Statului Islamic născuți în Marea Britanie, a fost nevoit să-i predea poliției laptopul lui după ce aceasta i-a prezentat un ordin judecătoresc în acest sens.

Editorul programului Newsnight, Ian Katz, a menționat că el și Kermani nu vor obstrucționa activitatea poliției, dar s-a arătat 'îngrijorat că folosirea legii antiterorism pentru a avea acces la comunicațiile dintre jurnalişti şi sursele lor va face dificil pentru reporteri să relateze despre această chestiune de interes public major'.

Legea antiterorism britanică, adoptată în anul 2000, conferă poliției atribuții de confiscare a diferitelor materiale după ce o anchetă este inclusă în categoria 'investigație privind terorismul'.


 

×
x close