Timp de o lună, răpitorii nu au dat niciun semn. Însă, duminică, gruparea "Brigăzile Tawid şi Jihad palestiniene" a trimis un e-mail organizaţiilor media în care susţinea că l-a ucis pe jurnalist. Gruparea nu este cunoscută în teritorii, însă numele aminteşte de cel al grupării care a fost conduse de iordanianul Abu Mussab Al-Zarqawi, în Irak. Militanţii au anunţat că vor difuza şi înregistrarea video a execuţiei.
Gruparea a acuzat autorităţile britanice şi palestiniene că nu au îndeplinit cererea de eliberare a prizonierilor din închisorile israeliene. Nicio astfel de cerere nu a fost înaintată însă de la dispariţia lui Johnston. Oficialii palestinieni au precizat că nu pot confirma deocamdată veridicitatea informaţiilor.
Johnston a dispărut la 12 martie, când a fost răpit din maşina sa, în Gaza. Niciun alt cetăţean occidental nu a mai fost ţinut ostatic o perioadă atât de îndelungată, în Gaza, unde răpirile sunt frecvente.
Antena 3