Un jurist american susţine că cel de-al XIV-lea Amendament al Constituţiei Statelor Unite se referă numai la drepturile bărbaţilor. În opinia expertului juridic Antonin Scalia, exprimată în cadrul unui interviu acordat revistei de specialitate „
California Lawyer”, termenul „om” se referea exclusiv la bărbaţi, iar femeile nu erau protejate prin lege în momentul includerii amendamentului în Constituţia Americană.
Partea din amendament care precizează că „nici o persoană nu poate fi privată de viaţă, libertate sau proprietate fără procesul cuvenit al legii” se referă numai la bărbaţi, insistă juristul american. Scalia spune că drepturile femeilor nu sunt menţionate în nici un fel în al XIV-lea Amendament, arată
Bloomberg.
„Bineînţeles, Constituţia nu presupune discriminarea pe bază de sex”, a declarat Scalia. „Singura întrebare este dacă o interzice sau nu. Iar eu cred că nu”, a continuat expertul juridic. În momentul în care Amendamentul a fost redactat, nu s-a gândit nimeni la toate aceste chestiuni, este de părere Scalia.
Cel de-al 14-lea Amendament nu a fost conceput ca să protejeze drepturile femeilor, ale minorităţilor religioase, ale grupurillor etnice şi, cu atât mai puţin, ale homosexualilor, continuă juristul. Redactat în timpul Războiului Civil, scopul principal al Amendamentului era să acorde drepturi legale sclavilor care tocmai fuseseră eliberaţi. Şi nu tuturor sclavilor, cu numai celor de sex masculin.
În secolul al XIX-lea, ideea că femeile puteau avea drepturi era una radicală. La acea vreme, femeilor le era interzis prin lege să voteze, să semneze contracte sau să participe la procese în calitate de jurat. Mai mult, prin căsătorie, simpla existenţă a femeilor era anulată, acestea neputând să facă nimic fără permisiunea bărbatului.