Majoritatea americanilor (51%) consideră justificată folosirea torturii pentru interogarea suspecţilor, doar 29% consideră nejustificate aceste metode practicate de CIA şi denunţate într-un recent raport al Senatului, iar 20% nu au o opinie, potrivit unui sondaj publicat luni, relatează
AFP.
Şi mai mulţi americani (56%) sunt de părere că recurgerea la tortură în timpul interogatoriilor a permis să se obţină informaţii care au împiedicat atentate. Doar 28% susţin contrariul, iar 16% nu au o părere, se arată în acest studiu efectuat de Centrul de cercetare Pew.
De asemenea, 42% dintre americani cred că publicarea de către Senat a unui raport despre aceste practici este o "decizie bună", 43% o consideră o "decizie proastă", iar 15% nu au o opinie.
Tortura practicată de CIA, subiectul unei cărţi. "Este de datoria noastră să oferim acest raport publicului" Sondajul a fost realizat la telefon, în perioada 11-14 decembrie, asupra unui număr de 1.001 adulţi cu vârsta de peste 18 ani care trăiesc în Statele Unite.
Raportul publicat marţi de către Senatul american, care a provocat o undă de şoc în ume, prezintă detalii despre tortura la care au fost supuşi deţinuţi - privaţi de somn o săptămână, ţinuţi legaţi zile întregi în întuneric, aruncaţi în apă cu gheaţă sau supuşi simulării înecului.