Szajer, 59 de ani (foto, dreapta), este participantul la petrecerea exclusiv masculină care s-a rănit uşor în timpul tentativei de "evadare" din apartament, conform relatărilor presei internaţionale.
El și-a anunțat, recent, demisia din Parlamentul European și retragerea din viața politică şi a recunoscut, marţi, că a fost unul dintre participanții la orgia sexuală organizată în centrul Bruxelles-ului.
Szajer a infirmat, pe de altă parte, că ar fi consumat droguri.
"Nu am consumat droguri, am propus poliției să mi se facă imediat un test, dar nu a fost cazul. Poliția a spus că a fost găsită o pastilă de ecstasy. Nu era a mea, nu știu cine a adus-o și cum. Am dat poliției o declarație legată de acest lucru. Regret că am încălcat regulile de carantină, a fost iresponsabil din partea mea, îmi voi asuma sancțiunile", a afirmat politicianul.
Demisia sa devine efectivă în 31 decembrie 2020.
Jozsef Szajer a fost unul dintre autorii controversatei Constituții ungare din 2010, criticată, între altele, pentru că ar creşte gradul de ostilitate la adresa comunităţii LGBT.
25 de bărbați, între care și un europarlamentar, surprinşi de poliţie în plină orgie cu sex şi droguri, la Bruxelles
Poliția a fost nevoită să intervină, vineri, pentru a întrerupe o orgie sexuală la care participau 25 de bărbați, pe motiv că numărul maxim de persoane ce pot participa la evenimente private în pandemie este de 4, a transmis lessentiel.lu.
Printre participanții la eveniment s-a aflat și un europarlamentar, a cărui identitate și naționalitate nu au fost făcute publice iniţial.
Acesta ar fi încercat să fugă pe acoperiș, însă s-a accidentat și astfel a fost prins de oamenii legii. Când a fost interpelat de polițiști, europarlamentarul a invocat imunitatea diplomatică.