Secretarul de Stat american, John Kerry, a afirmat joi că Statele Unite nu duc un război împotriva grupării Stat Islamic (SI), ci "o vastă acţiune antiteroristă".
"
Statele Unite nu duc un război împotriva Statului Islamic, ci pur şi simplu desfăşoară o vastă acţiune antiteroristă", i-a spus Kerry unei jurnaliste de la postul de televiziune CBS, relatează AFP.
John Kerry efectuează în prezent un turneu în Orientul Mijlociu şi Europa, cu scopul de a crea o coaliţie pentru lupta împotriva Statului Islamic în Irak şi Siria.
Preşedintele american, Barack Obama, s-a declarat miercuri seara pregătit să lanseze atacuri aeriene în Siria împotriva grupării Stat Islamic şi a anunţat că forţele americane vor extinde raidurile pe care le efectuează împotriva jihadiştilor din Irak.
"Obiectivul nostru este clar: vom slăbi şi într-un final vom învinge Statul Islamic", a subliniat preşedintele american, apreciind că jihadiştii sunniţi care au decapitat doi jurnalişti americani aparţin "unei organizaţii teroriste care nu are altă viziune decât masacrul celor care i se opun".
Citeşte şi:
Zece ţări arabe se alătură SUA pentru combaterea grupării Stat Islamic