Antena 3 CNN Externe Joe Biden a semnat planul gigantic de 1.900 miliarde de dolari pentru relansarea economică a SUA: Mesajul președintelui pentru americani

Joe Biden a semnat planul gigantic de 1.900 miliarde de dolari pentru relansarea economică a SUA: Mesajul președintelui pentru americani

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 09:06 12 Mar 2021 Modificat la 09:59 12 Mar 2021
o_1f0ik25hr1mr21r3vuo91si61f5nb.jpg
Sursa foto: Hepta

La un an de la începutul pandemiei, preşedintele Statelor Unite s-a adresat poporului şi a reflectat asupra acestei perioade. Biden a vorbit despre sacrificiile pe care oamenii au fost nevoiţi să le facă în această perioadă şi a anunţat numărul victimelor răpuse de coronavirus într-un an, peste 527 de mii de americani.

Totodată, liderul Statelor Unite a anunţat că toate statele au fost instruite să înceapă vaccinarea populaţiei adulte până la 1 mai şi speră la o revenire urşoară la normalitate până la Ziua Independenţei.

"Acum un an am fost loviţi cu un virus care fost întâmpinat cu linişte şi care s-a răspândit nestingherit. A fost ignorat zile, săptămâni apoi luni, iar asta a dus la mai multe morţi, mai multe infecţii, mai mult stres şi mai multă singurătate. Pozele şi videoclipurile din 2019 arată de parcă ar fi din altă epocă." a spus președintele american.

Joe Biden: Am nevoie să vă vaccinaţi când vă vine rândul

"Până acum, numărul morţilor în Statele Unite ale Americii a ajuns la 527.726. Asta înseamnă mai multe vieţi pierdute decât în Primul Război Mondial, în cel de-Al Doilea Război Mondial, în Războiul din Vietnam şi în tragedia din 11 septembrie la un loc.

Am nevoie ca voi să vă vaccinaţi când vă vine rândul şi când aveţi oportunitatea. Trebuie să vă ajutaţi familia, prietenii şi vecinii să se vaccineze şi ei.

Dacă facem asta, dacă fiecare îşi face partea până pe 4 iulie, există o şansă mare ca voi să sărbătoriţi Ziua Independenţei la un grătar în curte alături de familie şi prieteni." a fost apelul făcut de către Joe Biden.

Marcel Ciolacu: Pachetul de stimulare a economiei din SUA marchează și începutul unui Nou Model Economic

Planul de stimulare a economiei SUA marchează și începutul unui Nou Model Economic, unul ce se bazează pe un stat activ, implicat în viața cetățenilor, afirmă Marcel Ciolacu.

”Congresul american a votat astăzi planul de #stimulare a economiei în valoare de 1,9 trilioane de dolari, propus de Joe Biden. O intervenție fiscală masivă destinată familiilor sărace și celor din clasa de mijloc, care va accelera redresarea Americii, fără a supraîncălzi economia.

Pe lângă efectele sale directe în economia americană și globală, acest pachet de stimulare a economiei marchează și începutul unui Nou Model Economic, unul ce se bazează pe un stat activ, implicat în viața cetățenilor, nu doar unul care se preocupă de piețele financiare, așa cum susțin partidele de dreapta”, a scris Marcel Ciolacu, joi, pe pagina sa de Facebook.

 

×
x close