Anterior, Biden a participat la o întâlnire între secretarul de stat american, secretarul american al apărării și omologii lor ucraineni.
Înaintea discuțiilor cu Duda, Biden i s-a adresat acestuia, de față cu presa.
Cele mai importante remarci ale președintelui american, în continuare.
- Abilitatea statelor Unite de a-și îndeplini rolul în lume depinde de o Europă unită
- Am învățat din două războaie mondiale în care am încercat să stăm deoparte că ceea ce se întâmplă în Europa are efecte și asupra noastră
- Stabilitatea Europei este crucială pentru Statele Unite. Din acest motiv, articolul 5 din Tratatul NATO este, pentru noi, o obligație sacră, atât pentru libertatea noastră, cât și pentru a voastră
- NATO trebuie să acționeze în unitate absolută, nu trebuie să existe divergențe între noi. Orice facem trebuie făcut la unison
- Putin credea că va putea să scindeze NATO, să separe flancul vestic de cel estic, dar Alianța a rămas unită
CNN menționează că, la finalul vizitei sale în Europa, - pe parcursul căreia a participat la reuniunile NATO, G7, a Consiliului European și a vizitat, ulterior, Polonia - Joe Biden va susține "un discurs important", conform celor comunicate de Casa Albă.