Antena 3 CNN Externe Joe Biden a „mușcat”, în joacă, mai mulți copii la petrecerea de Halloween de la Casa Albă. Prima doamnă s-a costumat în panda

Joe Biden a „mușcat”, în joacă, mai mulți copii la petrecerea de Halloween de la Casa Albă. Prima doamnă s-a costumat în panda

Andreea Ştefan
<1 minut de citit Publicat la 16:18 31 Oct 2024 Modificat la 16:49 31 Oct 2024
joe biden musca copil halloween
Prima doamnă, costumată în panda, a făcut aluzie la sosirea recentă a doi panda din China. Foto: Getty Images

Preşedintele SUA, Joe Biden, şi prima doamnă, Jill Biden, au primit miercuri la Casa Albă un grup de copii, oferind dulciuri şi cărţi şi sărbătorind astfel ultimul lor Halloween la reşedinţa prezidenţială, transmite agenţia EFE.

Familia Biden a organizat, ca şi anul trecut, o petrecere specială de Halloween axată pe promovarea lecturii în rândul copiilor, o iniţiativă a primei doamne, notează Agerpres.

Joe Biden, care a pus capăt campaniei sale de realegere în favoarea vicepreşedintei Kamala Harris, mai are câteva luni în fruntea ţării, până când câştigătorul alegerilor din 5 noiembrie va depune jurământul, în ianuarie anul viitor.

Evenimentul „Hallo-Read" a avut loc miercuri, cu o zi înainte de Halloween, pe peluza de sud a Casei Albe şi a fost deschis copiilor şi nepoţilor personalului de la Casa Albă, ai militarilor şi ai angajaţilor de la alte birouri şi departamente guvernamentale.

Cu această ocazie, Jill Biden, care s-a ocupat de oferirea cărţilor copiilor, s-a costumat într-un panda.

Prima doamnă a făcut astfel aluzie la sosirea recentă a doi panda din China, Bao Li şi Qing Bao, la grădina zoologică din Washington. Ei sunt primii panda trimişi de Beijing în capitala SUA în ultimii 24 de ani.

Joe Biden, care a împărţit bomboane, nu s-a costumat, însă a fost foarte apropiat de toţi copiii care au trecut pe lângă el şi a interacţionat cu mulţi dintre aceştia.

Cei doi au stat în dreptul porticului sudic şi au aşteptat ca cei mici să treacă prin faţa lor pentru a-şi primi cadourile. De o parte şi de alta, pe scări, s-au aflat membrii Orchestrei de Cameră a Marinei, care au interpretat coloane sonore din seriale TV şi filme.

Intrarea a fost flancată de doi dovleci uriaşi, uniţi de o liană decorativă cu cărţi, în ton cu tema petrecerii, ce urca până la balcon, unde era scris numele evenimentului.

Restul grădinii a fost decorat cu dovleci şi alte elemente de toamnă, alături de jocuri pentru copii.

Dovlecii comestibili care au servit drept decoraţiuni vor fi donaţi organizaţiei DC Central Kitchen.

×
x close