Între problemele cu care se confruntă viitori Moşi este faptul că industria de retail a profesionalizat o slujbă care se rezuma în trecut la o pernă băgată sub centură şi tradiţionalul "Ho ho ho".
Multe magazine se aşteaptă acum ca Moşii să fie absolvenţi ai unor cursuri de specializare.
În SUA există academii pentru Moşi Crăciuni (Santa Academies), contra cost, iar cei care le conduc susţin că numărul cursanţilor şi al cererilor de înscriere a crescut în ultimul an.
Cine se înscrie la aceste cursuri? În principal cei din generaţia numeroasă a aşa-numiţilor "baby boomers", care au ajuns la vârsta pensionării şi vor să aibă o activitate adiţională, folosindu-se de părul cărunt şi formele rotunjite, a arătat Susen Mesco, care conduce o şcoală pentru Moşi Crăciuni în Denver.
Chiar şi absolvenţii acestor şcoli se văd însă confruntaţi cu dilema pieţei muncii din secolul 21: prea mulţi Moşi Crăciuni, dar prea puţine sănii.