Antena 3 CNN Externe Jihadiștii de la Statul Islamic revendică atentatul de la Londra

Jihadiștii de la Statul Islamic revendică atentatul de la Londra

<1 minut de citit Publicat la 07:11 05 Iun 2017 Modificat la 07:11 05 Iun 2017
o_1bhsa83uaffledm1ig1ujd11698.jpg
Foto: Agerpres

Gruparea jihadistă Stat Islamic a revendicat atentatul comis sâmbătă seară la Londra, soldat cu şapte morţi şi peste 50 de răniţi, a informat agenţia de propagandă a SI, Amaq, într-un comunicat dat publicităţii luni la Beirut, transmit agențiile internaționale de presă și Agerpres.

"Un detaşament de luptători ai Stat Islamic au executat atacul de la Londra", se afirmă într-o declaraţie postată de pagina de internet a agenţiei.

Un număr de 21 de persoane dintre cele rănite în atentatul comis, sâmbătă noaptea, pe Podul Londrei, se află în stare critică, a anunțat NHS England, autoritatea medicală din Anglia.

Anterior, Serviciul de ambulanţă din Londra a anunţat că 48 de persoane au fost transportate la spital după ce au fost rănite în atacul soldat de asemenea cu şapte morţi. 

Trei atacatori au intrat cu o dubă în pietoni pe Podul Londrei, după care au înjunghiat oameni pe stradă în zona Pieţei Borough. Cei trei atacatori au fost fost împuşcaţi mortal de poliţie.

×
x close