Decizia NASA va oferi agenției o a doua cursă spre Lună în cadrul programului Artemis, după ce în 2021 a acordat companiei SpaceX a lui Elon Musk 3 miliarde de dolari pentru ca astronauții să aterizeze pe Lună pentru prima dată de la ultima misiune Apollo din 1972.
Aceste misiuni inițiale care utilizează sistemul Starship al SpaceX sunt programate pentru sfârșitul acestui deceniu.
Contractul cu Blue Origin este evaluat la aproximativ 3,4 miliarde de dolari, a declarat șeful de explorare al NASA, Jim Free, iar Blue Origin contribuie în mod privat „mult mai la nord” de această sumă, a declarat John Couluris, șeful de aterizare lunară al Blue Origin.
"Onorat să fiu în această călătorie cu NASA pentru a ateriza astronauți pe Lună - de data aceasta pentru a rămâne”, a declarat fondatorul Amazon.com, Jeff Bezos, pe Twitter.
Blue Origin intenționează să construiască modulul său de aterizare Blue Moon, înalt de 16 metri (52 de picioare), în cadrul unui parteneriat cu Lockheed Martin, Boeing, firma de software pentru nave spațiale Draper și firma de robotică Astrobotic, potrivit Mediafax.