Fostul guvernator al Floridei, frate şi fiu de preşedinţi americani, Jeb Bush, a anunţat că va "
explora activ" o posibilă candidatură la alegerile pentru fotoliu de la Casa Albă din 2016.
El a făcut această apreciere pe contul său de Facebook, în această dimineaţă şi spune că s-a gândit la această opţiune într-o discuţie cu familia, la o cină organizată cu prilejul Zilei Recunoştinţei.
"
Ne-am bucurat de o masă bună şi am urmărit mult fotbal. De asemenea, am discutat despre viitorul naţiunii noastre. Ca urmare a acestor discuţii şi având credinţa că America are nevoie de un lider puternic, am decis să explorez activ posibilitatea unei candidaturi pentru poziţia de preşedinte al Statelor Unite", a scris Bush.
Potrivit postării acestuia, Bush va stabili luna viitoare un comitet de acţiune politică pentru "
a facilita conversaţiile cu cetăţenii din toată America şi pentru a discuta cele mai critice provocări cu care se confruntă naţiunea noastră excepţională".
Totodată, fostul guvernator spune că această iniţiativă "
este menită să sprijine liderii, ideile şi metodele care vor extinde oportunităţile şi prosperitatea tuturor americanilor".
Fiul lui George H.W. Bush (
foto dreapta) (cel de-al 41-lea preşedinte al SUA) şi fratele predecesorului lui Barack Obama, George W. Bush (
foto stânga), fostul guvernator al statului Florida a fost considerat de mulţi analişti ca fiind un potenţial candidat al Partidului Republican la alegerile prezidenţiale din 2016, când democratul Obama îşi va încheia actualul mandat.
"
Cred că ar fi un preşedinte grozav", a spus Bush "41" pentru redacţia
Fox News.
"
Înţelege ce înseamnă să ocupi poziţia de preşedinte. L-a văzut pe tatăl şi pe fratele său în această funcţie. El este o persoană foarte contemplativă şi înţeleaptă, aşa că va cântări cu chibzuinţă opţiunile pe care le are la dispoziţie".
De partea cealaltă a scenei politice americane, democraţii se gândesc să o propuleseze drept candidat la alegerile prezidenţiale pe soţia fostului preşedinte Bill Cinton, Hillary Clinton.
Conform unui sondaj de opinie comdandat de
NBC şi
Wall Street Journal, 26% dintre votanţi spun că Bush ar fi un preşedinte bun, în timp ce 33% nu în văd ca fiind un preşedinte de care America ar avea nevoie.