"Europenii au o responsabilitate specială pentru că suntem epicentrul celei mai grave crize după cel de-Al Doilea Război Mondial. Acest fapt necesită decizii foarte responsabile", a afirmat Trichet.
În opinia sa, toate economiile avansate trec prin prima ajustare majoră de după război.
"Când te uiţi la ce s-a întâmplat din 2007, a fost începutul unei ajustări a economiilor avansate. Trebuie să înţelegem, este rândul nostru. Nu putem cere restului lumii să ne finanţeze la nesfârşit, dacă cheltuim mai mult decât câştigăm", a spus fostul şef al BCE, conform pesurse.ro.
Trichet a făcut referire şi la câteva "convingeri naive" ale liderilor politici din perioada anterioară crizei, inclusiv aceea că sistemele financiare şi economice din lumea dezvoltată "sunt stabile şi rezistenţe" pentru că au absorbit spargerea bulei speculative în sectorul IT, aşa-numita "criză dotcom", de la începutul secolului XXI.
Bănci centrale din state avansate, între care Banca Japoniei şi Rezerva Federală (Fed) a SUA, au adoptat măsuri neconvenţionale pentru protejarea economiilor.
Fed a anunţat joi o a treia rundă de suplimentare a lichidităţilor din piaţă prin achiziţii de obligaţiuni, provocând creşteri puternice ale cotaţiilor la bursele din întreaga lume.
În Europa, Banca Centrală Europeană a anunţat săptămâna trecută un mult-aşteptat program de achiziţii de obligaţiuni ale statelor cu probleme financiare.
"Ceea ce s-a făcut în cazul Europei este pe măsura gravităţii situaţiei", a spus Trichet.
El consideră că guvernele trebuie să se folosească de timpul câştigat cu aceste măsuri pentru a munci din greu pentru a restabili economiile.
Trichet vrea totodată sfârşitul convingerii că unele instituţii financiare "sunt prea mari pentru a eşua", care a condus la multe programe de salvare, împovărând statele cu datorii în perioada crizei creditelor.