Juncker a declarat că Grecia nu mai trebuie să se aştepte la solidaritate din partea celorlalte state din zona euro, atâta timp cât nu poate implementa reformele convenite cu instituţiile financiare internaţionale.
„Dacă ar fi să stabilim că nimic nu mai merge în Grecia, nu ar mai exista un nou program şi asta ar însemna că ar fi nevoiţi să declare falimentul în martie”, a declarat oficialul.
Această perspectivă ar trebui să încurajeze Atena „să-şi arate muşchii” în privinţa implementării reformelor, a adăugat oficialul luxemburghez.
Discuţiile din Grecia privind noul acord de „bailout”, reformele necesare şi restructurarea datoriei de stat au continuat duminică, premierul Lucas Papademos încercând să obţină angajamentele ferme din partea principalilor lideri politici locali pentru implementarea reformelor cerute de instituţiile financiare internaţionale.