Antena 3 CNN Externe Japonia se pregăteşte să reintre pe piaţa globală de armament, după 33 de ani

Japonia se pregăteşte să reintre pe piaţa globală de armament, după 33 de ani

1 minut de citit Publicat la 17:40 26 Mai 2009 Modificat la 17:40 26 Mai 2009
Japonia se pregăteşte să reintre pe piaţa globală de armament, după 33 de ani
Imensa capacitate inginerească şi tehnologică a Japoniei ar putea căpăta un nou impuls, pe măsură ce statul asiatic se pregăteşte să renunţe la un embargo autoimpus, la jumătatea anilor 70, asupra exportului de armament.
Controversata decizie ar putea aducea importante beneficii economice Japoniei şi să ducă la o reaşezare a industriei globale de apărare. Un parlamentar japonez aprecia că cea mai mare importanţă o va avea conversia industriei de robotică a Japoniei din uzul civil în cel militar, în condiţiile în care cheltuielile militare de apărare se direcţionează spre echipament controlat de la distanţă, precum dronele.
Ridicarea sau nuanţarea embargoului de 33 de ani ar aduce unele din cele mai avansate tehnologic companii pe piaţa de armament mondială, una din puţinele pieţe de producţie din lumea unde resursele tehnologice imense ale Japoniei nu au produs, din motive pur politice, un jucător dominant global.

Iniţiativa, despre care se spune că va fi anunţată de premierul Taro Aso în scurt timp, va debuta prin relaxarea interdicţiei de a se putea colabora la proiecte comune cu producătorii americani şi europeni de armament.
Până acum, singura excepţie a venit în 2005, când s-a permis a se colabora cu companiile americane pentru sistemul de apărare anti-rachetă, considerat de maximă importanţă în timp ce Coreea de Nord devolta capacităţile de atac.
Japonia se consideră ţintă a Phenianului şi a cheltuit circa 5 miliarde de euro pe proiectul comun cu SUA.
Se consideră că o asemenea măsură ar propulsa Japonia în topul producătorilor de armament. Chiar şi cu vânzările limitate la piaţa internă, câteva din marile conglomerate ale ţării, precum Mitsubishi Heavy Industries (MHI), deja figurează în primii 30 de furnizori mondiali de armament. MHI produce deja un avion cu reacţie şi o gamă largă de echipament naval.
Antena3.ro

×
Etichete: japonia
x close