Autorităţile nipone au spânzurat doi deţinuţi, condamnaţi la moarte, reprezentând a patra, respectiv a cincea execuţie din acest an.
Aplicarea sentinţei a fost efectuată în dimineaţa acestei zile, la Tokio, se anunţă într-un comunicat oficial, remis de Ministerul de Justiţie japonez.
Foşti membri Yakuza, Katsuji Hamasaki, de 64 de ani, şi Yoshihide Miyagi, de 56 de ani, au fost condamnaţi pentru împuşcarea mortală a doi gansteri rivali, în anul 2005.
Ministrul de justiţie nipon, Sadakazu Tanigaki, spune că atunci când s-a anunţat sentinţa capitală, s-au luat în considerare "sentimentele familiilor celor ucişi", dar şi "probelele incontestabile prezentate în timpul procesului".
Pedeapsa cu moartea a fost şi este în continuare citicată dur de mai multe grupuri de apărare a drepturilor omului. Sondajele recente sugerează însă că această măsură capitală se bucură de sprijinul tacit al populaţiei din Ţara Soarelui Răsare.