Antena 3 CNN Externe Jandarmul care s-a oferit în locul ostaticilor la Paris a murit

Jandarmul care s-a oferit în locul ostaticilor la Paris a murit

<1 minut de citit Publicat la 16:04 24 Mar 2018 Modificat la 16:04 24 Mar 2018
o_1c9c52r1mdh12bnev410h01klqi.jpg

O veste tristă cutremură lumea în această zi. Un erou a încetat din viață!

Locotenent-colonelul de jandarmerie care s-a oferit pe sine în schimbul eliberării ostaticilor din timpul atacurilor comise vineri, în sud-vestul Franţei, a murit, a anunţat sâmbătă ministrul francez de Interne, Gérard Collomb, transmite AFP.

"Locotenent-colonelul Arnaud Beltrame ne-a părăsit. Mort pentru patrie. Franţa nu va uita niciodată eroismul, vitejia, sacrificiul acestuia", a scris, pe Twitter, ministrul francez, care a transmis familiei ofiţerului şi colegilor săi jandarmi susţinerea întregii ţări.

Acest ofiţer de 45 de ani, căsătorit, fără copii, a fost grav rănit de autorul atacurilor, Redouane Lakdim.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a salutat în mod special vineri "curajul" ofiţerului superior de jandarmerie, care s-a oferit voluntar pentru a lua locul altor ostatici şi care a fost foarte grav rănit".

Acest jandarm "a salvat vieţi şi a făcut onoare armei sale şi ţării noastre", a adăugat Macron.

Decesul ofiţerului ridică la patru bilanţul persoanelor ucise în atacurile comise vineri, la Carcassonne şi la Trebes, în sud-vestul Franţei, de Redouane Lakdim, un francez de origine marocană de 25 de ani.

Atacatorul a fost ucis de forţele de ordine. Gruparea jihadistă Stat Islamic a revendicat aceste noi atacuri din Franţa.

×
Etichete: jandarm
x close