Antena 3 CNN Externe Jaful de un milion de euro comis la Paris, rezolvat cu ajutorul poliţiştilor români

Jaful de un milion de euro comis la Paris, rezolvat cu ajutorul poliţiştilor români

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 19:08 07 Oct 2013 Modificat la 19:08 07 Oct 2013
Jaful de un milion de euro comis la Paris, rezolvat cu ajutorul poliţiştilor români
Sursa foto: Foto captura: rtl.be
Poliţiştii francezi au reuşit, cu ajutorul celor din IGPR, să reţină cinci cetăţeni români şi să identifice alţi zece suspectaţi că au participat la un jaf comis vineri la un magazin din Paris, de unde s-au furat ceasuri în valoare de un milion de euro, au declarat, pentru Mediafax, surse din IGPR.
   
Sursele citate au precizat că, după comiterea jafului, poliţiştii francezi au primit sprijin de la anchetatorii români, care le-au "furnizat informaţii şi date ce au dus la stabilirea clară a identităţii autorilor şi prinderea acestora".
   
Conform anchetatorilor din Inspectoratul General al Poliţiei Române, este vorba despre un grup format din aproximativ 15 persoane, toate de origine română.
   
Până acum, au fost prinşi, vineri şi sâmbătă, cinci suspecţi. Alţi zece, între care şi liderul grupării, sunt căutaţi de autorităţile franceze.
   
Potrivit Francetvinfo.fr, jaful a avut loc vineri la un magazin de bijuterii şi ceasuri de lux situat pe Strada Paix din Paris. Hoţii au reuşit să plece cu aproximativ 20 de ceasuri de lux, valoarea daunei fiind de circa un milion de euro.

Fuga celor 15 hoţi a fost surprinsă de camerele de luat vederi.


×
Etichete: IGPR
x close