Clipul, cu o rezoluţie slabă, a fost difuzat pe postul naţional de televiziune la doar câteva ore după ce fostul premier a anunţat că face greva foamei pentru că a fost bătută de gardieni de la închisoare.
Avocatul şi membri din tabăra acesteia au declarat imediat că videoclipul este fals şi are scopul să-i păteze reputaţia.
Însă un oficial de rang înalt din domeniul penitenciar a insistat miercuri că înregistrarea este autentică.
"Faptul că (înregistrarea) este reală este cu siguranţă adevărat", le-a spus jurnaliştilor Serghei Sidorenko, adjunctul şefului sistemului penitenciar ucrainean, precizând că nu ştie cum a fost făcută publică această înregistrare.
În cazul în care înregistrarea este autentică, aceasta pare că va submina declaraţiile lui Timoşenko conform cărora suferă de dureri de spate care aproape o împiedică să meargă.
Clipul de trei minute, datat la 15 decembrie 2011, surprinde o persoană care seamănă cu Timoşenko mergând fără să fie ajutată pe tocuri înalte şi apoi sărind în pat, în momentul în care o persoană neidentificată intră în celulă.
Această persoană este văzută, ulterior, sărutând un bărbat care seamănă cu avocatul lui Timoşenko, Serghei Vlasenko.