Antena 3 CNN Externe Iulia Timoşenko, acuzată de abuz de putere şi fraudă, a fost reţinută pentru audieri

Iulia Timoşenko, acuzată de abuz de putere şi fraudă, a fost reţinută pentru audieri

1 minut de citit Publicat la 15:03 24 Mai 2011 Modificat la 15:03 24 Mai 2011
Iulia Timoşenko, acuzată de abuz de putere şi fraudă, a fost reţinută pentru audieri
Foto: tymoshenko.ua
Iulia Timoşenko, fostul prim-ministru al Ucrainei, a fost reţinută pentru audieri la Parchetul General din Kiev. Ea este acuzată de abuz de putere şi fraudă.

Informaţia a fost anunţată de partidul lui Timoşenko printr-un comunicat postat pe site-ul său. Aceasta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la cinci la zece ani pentru alocarea frauduloasă a banilor guvernului. Potrivit Interfax, Timoşenko va fi eliberată în această seară.

Fostul premier ucrainean este anchetat pentru folosirea frauduloasă a 380 de milioane de euro primiţi de Kiev în schimbul vânzării cotelor sale de emisii de dioxid de carbon, în perioada în care conducea Guvernul. Aparent, fondurile ar fi fost folosite de Guvern pentru a acoperi necesităţile sistemului de pensii, însă Timoşenko neagă acuzaţiile care i se aduc.

Iluia Timoşenko a mai fost arestată în 2001, sub acuzaţia de falsificare de documente şi contrabandă cu gaze.

Înainte de a intra în politică, Iulia Timoşenko era una dintre cele mai bogate femei din Ucraina, statut la care a ajuns datorită afacerilor sale din industria gazului. După ce s-a lansat în politică, Timoşenko a fost la conducerea guvernului ţării timp de două mandate, unul în 2005 şi al doilea din 2007 până în 2010.

În 2010, a participat la alegerile prezidenţiale, însă a pierdut. Ea este acuzată că ar fi utilizat fonduri ale statului pentru a-şi finanţa campania.
 


×
x close