Două avioane italiene echipate cu bombe au efectuat joi prima lor misiune asupra Libiei, relatează
AFP.
Cele două aparate de zbor dotate cu arme de precizie, au plecat din Sicilia pentru a bombarda "ţinte selectate", conform unor surse din cadrul Ministerului Apărării, care nu au specificat însă misiunea lor.
Această acţiune a provocat iritarea Ligii Nordului, aliat-cheie al premierului Berlusconi. Liderul Ligii, Umberto Bossi a declarat joi seara că formaţiunea nu vrea în nici un caz să participe la îndepărtarea de la putere a Guvernului din Libia.
""Dacă mergem acolo pentru a bombarda, până la urmă, dacă vrem să câştigăm, ne vom vedea nevoiţi să trimitem trupe la sol. Este mai bine să rămânem în afara tuturor acestor lucruri", a subliniat el. [...] În opinia mea, nu putem câştiga cu bombardiere. Gaddafi are o mulţime de arme ascunse în deşert şi un pachet de aur, pentru a plăti soldaţi", a declarat Bossi.