Peste 2.500 de minori români, din centrele de plasament italiene vor fi repatriaţi, începând cu 20 decembrie. Atunci intră în vigoare prevederile acordului bilateral privind repatrierea minorilor români neînsoţiţi de pe teritoriul Italiei. Acordul a fost semnat de către România şi Italia în luna iunie a acestui an. Minorii care urmează să fie repatriaţi sunt cei care au rămas orfani, cei abandonaţi pe teritoriul italian sau cei ai căror părinţi au fost decăzuţi din drepturi, în urma unei decizii judecătoreşti.
O mare parte dintre ei au vârste cuprinse între doar câteva luni şi doi ani. De altfel, pe 16 decembrie o delegaţie parlamentară condusă de Alessandra Mussolini va veni în România, tocmai pentru a verifica modul în care sunt trataţi minorii repatriaţi.
Antena 3