Antena 3 CNN Externe Italia. Trei femei au murit în naufragiul unui vas cu imigranţi

Italia. Trei femei au murit în naufragiul unui vas cu imigranţi

1 minut de citit Publicat la 11:52 04 Noi 2012 Modificat la 11:52 04 Noi 2012
Italia. Trei femei au murit în naufragiul unui vas cu imigranţi
Foto: Mediafax/AFP
Paza de coastă italiană a recuperat sâmbătă noaptea cadavrele a trei femei, care au murit în naufragiul unui vas cu imigranţi ce se îndrepta spre Italia, între coastele libiene şi insula Lampedusa, relatează agenţia de presă Ansa, informează AFP.
   
Totodată, paza de coastă a salvat 62 de bărbaţi şi opt femei, dintre care una însărcinată, pe care i-a transportat la bordul unei unităţi a marinei italiene, nava îndreptându-se spre mica insulă Lampedusa, potrivit Ansa, care nu precizează naţionalitatea victimelor şi nici a persoanelor salvate.
   
Două nave ale pazei de coastă continuau cercetările la locul naufragiului, la 35 de mile de Libia şi 140 de mile de Lampedusa (sudul extrem al Italiei).
   
Autorităţile italiene au fost alertate printr-un apel telefonic. Ulterior, paza de coastă a anunţat autorităţile malteze şi libiene, iar un avion maltez a localizat vasul.
   
În septembrie, naufragiul unei ambarcaţiuni cu imigranţi s-a soldat cu zeci de morţi, potrivit mărturiilor supravieţuitorilor, însă numai şase trupuri neînsufleţite au putut fi recuperate.
   
În contextul "primăverii arabe", Italia a înregistrat o recrudescenţă a debarcării imigranţilor pe coastele sale meridionale.
   
Opt mii de imigranţi ilegali au debarcat din ianuarie până în septembrie 2012 pe coastele italiene, a anunţat guvernul italian în septembrie.  

×
x close