O nouă zi, o nouă infracţiune comisă de români în Italia. De data aceasta, presa din Peninsulă a făcut public cazul a trei adolescenţi români care au fost arestaţi în Catania pentru jaf.
Adolescenţii de 13, 16 şi 18 ani au ameninţat un bărbat de 35 de ani, din Sri Lanka, pe care apoi l-au jefuit, anunţă Evenimentul Zilei.
Bărbatul jefuit a anunţat imediat autorităţile. La numai câteva ore, poliţiştii italieni i-au prins pe cei trei băieţi, chiar în locul unde comiseseră jaful.
Potrivit cercetărilor efectuate de autorităţile italiene, adolescenţii provin din tabăra de nomazi Zia Liza, din zona Cataniei. Zona respectivă este populată de foarte mulţi români de etnie romă.
Tinerii de 16 şi 18 ani au fost arestaţi de poliţişti. Însă, adolescentul de 13 ani nu a putut fi pus sub acuzare din cauza vârstei fragede.
Antena3.ro