Antena 3 CNN Externe Italia vrea să dea în judecată Pfizer: "Protecţia sănătăţii cetăţenilor italieni nu se negociază"

Italia vrea să dea în judecată Pfizer: "Protecţia sănătăţii cetăţenilor italieni nu se negociază"

Gabriel Dano
5 minute de citit Publicat la 23:59 20 Ian 2021 Modificat la 23:59 20 Ian 2021
Italia vrea să dea în judecată Pfizer: "Protecţia sănătăţii cetăţenilor italieni nu se negociază"
Sursa foto: Hepta

Acesta s-a arătat revoltat de faptul că întârzirea livrărilor de doze de vaccin au dus la încetinirea campaniei de vaccinare în Italia.

„Campania de vaccinare nu poate fi încetinită şi cu atât mai puţin în ceea ce priveşte administrarea dozelor de rapel pentru numeroşii italieni care au primit deja prima doză", a spus Arcuri. Pfizer şi BioNTech au anunţat în mod inopinat că nu sunt în măsură să furnizeze cantitatea de doze la care s-au angajat, declanşând nemulţumirea unor ţări europene.

 A doua cele două companii au dat asigurări că au pus în aplicare "un plan" pentru a limita la o săptămână întârzierile din livrările vaccinului lor, în condiţiile în care Europa avea temeri că livrările ar putea fi întârziate între "trei şi patru săptămâni", potrivit Agerpres.

Cu toate acestea, potrivit lui Arcuri, Roma a fost informată de Pfizer că întârzierile de livrări se vor prelungi.

Comisia Europeană cere statelor membre să intensifice vaccinarea

Cu două zile înainte de reuniunea liderilor europeni pe tema răspunsului coordonat la criza provocată de COVID-19, Comisia a stabilit o serie de acțiuni necesare pentru a intensifica lupta împotriva pandemiei de coronavirus.

Astfel, într-o Comunicare adoptată în data de 19 ianuarie, Comisia îndeamnă statele membre să intensifice campania de vaccinare.
Perspectiva Comisiei Europene: 80% dintre persoanele peste 80 de ani, vaccinate până în martie 2021

Potrivit Comisiei Europene, ar trebui ca până în martie 2021 ar trebui să fie imunizate cel puțin 80 % dintre persoanele cu vârsta peste 80 de ani și 80 % dintre cadrele medicale și asistenții sociali din fiecare stat membru.

De asemenea, până în vara anului 2021 ar trebui ca statele membre să fi vaccinat cel puțin 70 % din populația lor adultă.

Comisia îndeamnă, de asemenea, statele membre să recomande în continuare respectarea distanțării fizice și abținerea de la contacte sociale, să combată dezinformările, să aplice în mod coordonat restricții de călătorie, să intensifice testările vizând COVID-19, depistarea contacților și secvențierea genomului viral, pentru a face față riscurilor generate de noile variante ale coronavirusului.

În contextul creşterii numărului de cazuri în ultimele săptămâni, trebuie depuse mai multe eforturi pentru a sprijini sistemele de sănătate și pentru a contracara "oboseala cauzată de COVID" în lunile următoare, prin accelerarea vaccinării la toate nivelurile și prin susținerea partenerilor din Balcanii de Vest, din zonele vecine de la sud și est și din Africa, consideră Comisia.
O decizie privind "paşaportul de vaccinat", la finele lui ianuarie 2021

Comisia conlucrează cu statele membre în ceea ce privește certificatele de vaccinare, în deplină conformitate cu legislația UE privind protecția datelor, care pot susține continuitatea asistenței medicale.

Până la sfârșitul lunii ianuarie 2021 urmează să se convină asupra unei abordări comune care să permită ca certificatele emise în statele membre să fie utilizate rapid în sistemele de sănătate din UE și din afara acesteia.

În plus, potrivit Comisiei, statele membre ar trebui să actualizeze strategiile de testare pentru a ține seama de noile variante ale virusului și pentru a extinde utilizarea testelor antigenice rapide.
Măsurile cerute de Comisie pentru depistarea noilor mutaţii ale coronavirusului

Statele membre ar trebui să mărească urgent rata secvențierii genomului virusului la cel puțin 5 %, preferabil la 10 %, din rezultatele testelor pozitive.

În prezent, multe state membre supun secvențierii genomului virusului sub 1 % din eșantioane, ceea ce nu este suficient pentru a identifica evoluția variantelor sau pentru a detecta orice variantă nouă.

De asemenea, Comisia Europeană pledează pentru măsuri în vederea menţinerii pieței unice și a liberei circulații, concomitent cu intensificarea măsurilor de combatere a pandemiei.

Sunt necesare eforturi pentru a reduce și mai mult riscul de transmitere determinat de mijloacele de transport, cum ar fi măsurile de igienă și de distanțare în vehicule și în terminale.

Toate călătoriile neesențiale ar trebui descurajate puternic până când situația epidemiologică se va îmbunătăți considerabil. Ar trebui menținute restricții de călătorie proporționale, incluzând testarea călătorilor, pentru persoanele care călătoresc din zone cu o incidență mai mare a variantelor care suscită îngrijorare, arată Comisia.
Comisia Europeană, apel la solidaritate

Pentru a asigura un acces timpuriu la vaccinuri, Comisia urmează să instituie un mecanism de tip Echipa Europa, pentru a structura livrarea vaccinurilor partajate de statele membre cu țările partenere.

Mecanismul ar trebui să permită partajarea cu țările partenere a accesului la o parte din cele 2,3 miliarde de doze asigurate prin intermediul Strategiei UE privind vaccinurile, acordând o atenție deosebită Balcanilor de Vest, vecinilor noștri de la est și sud și Africii.

Comisia Europeană și statele membre ar trebui să sprijine în continuare COVAX, inclusiv prin accesul rapid la vaccinuri. Echipa Europa a mobilizat deja 853 de milioane EUR în sprijinul COVAX, ceea ce face ca UE să fie unul dintre cei mai mari donatori pentru COVAX.
Ursula von der Leyen: Vom pune capăt epidemiei când toată lumea va avea acces la vaccinuri

"Vaccinarea este esențială pentru a ieși din această criză. Am asigurat deja suficiente vaccinuri pentru întreaga populație a Uniunii Europene. Acum trebuie să accelerăm livrarea lor și să intensificăm vaccinarea. Obiectivul nostru este ca 70 % din populația noastră adultă să fie vaccinată până în vară. Acest procent ar putea fi un moment de cotitură în lupta noastră împotriva acestui virus.

Cu toate acestea, vom pune capăt acestei pandemii numai atunci când toată lumea are acces la vaccinuri. Ne vom intensifica eforturile pentru a contribui la asigurarea vaccinurilor pentru vecinii și partenerii noștri din întreaga lume", a declarat şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

"Apariția unor noi variante ale virusului și creșterea substanțială a numărului de cazuri nu ne permit să ne relaxăm. Acum, mai mult ca niciodată, Europa trebuie să-și sporească determinarea de a acționa împreună în mod unitar, coordonat și vigilent. Propunerile noastre au scopul de a proteja în viitor mai multe vieți și mijloace de subzistență și de a ușura povara asupra sistemelor de sănătate și a personalului medical, care deja acționează în condiții de suprasolicitare.

Acesta este modul în care UE va ieși din criză. Sfârșitul pandemiei se întrevede, deși încă nu este aproape", a spus, la rândul său, vicepreședintele Margaritis Schinas, responsabil pentru promovarea modului viață european.

"Conlucrând în mod unitar, solidar și hotărât, putem începe în curând să vedem începutul sfârșitului pandemiei. În special acum, avem nevoie de acțiuni rapide și coordonate împotriva noilor variante ale virusului. Vaccinările vor mai necesita timp până când toți europenii vor beneficia de ele, iar până atunci trebuie să luăm împreună măsuri imediate, coordonate și proactive.

Vaccinările trebuie accelerate în întreaga UE, iar testările vizând COVID-19 și secvențierea genomului virusului trebuie intensificate – acesta este modul în care ne putem asigura că vom depăși această criză cât mai rapid posibil", a menţionat Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară.

×
Etichete: Pfizer vaccinare
x close