Accidentul vine la numai câteva zile de la tragedia din oraşul italian Livorno, unde patru copii rromi de origine română au murit într-un incendiu. Baraca în care locuiau împreună cu familia a luat foc, iar micuţii nu au putut fi salvaţi. Clasa
politică italiană nu a rămas indiferentă în cazul celor 4 copii. Premierul Romano Prodi a declarat că problema
imigranţilor rromi este una politică. În acelaşi timp,
fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor din Legislativul italian a
precizat că autorităţile publice trebuie să îşi facă
autocritica, după această tragedie.
IMAGINI DE LA LOCUL TRAGEDIEI:
Antena 3