Doar două persoane vor avea voie să stea pe bancheta din spate a taxiurilor, dacă nu fac parte din aceeași familie. Scaunul din față va rămâne liber.
Noile măsuri au fost luate de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Infrastructurii, anunță Corriere dela Sera. Măștile de protecție sunt obligatorii în toate mijloacele de transport public.
În cazul în care un pasager aflat la bordul unui tren prezintă simptome atribuibile COVID-19, autoritățile sanitare și poliția feroviară pot considera necesară oprirea trenului pentru a se proceda la igienizarea vagoanelor.
Totodată, în toate locurile unde este posibil, în special în staţiile importante din Roma, Milano şi Florenţa, certificatul verde va fi verificat înainte ca pasagerii să urce în trenurile pe distanţe lungi. În restul locurilor, se ia în considerare verificarea acestuia de către controlor, odată cu biletul de călătorie.
Transportul public, la fel ca și trenurile, trebuie igienizat o dată pe zi. Ușile de urcare și coborâre din autobuze, în vremuri de COVID, rămân ele centrale și din spate.
Însă, odată cu noua ordonanță, s-ar putea folosi și ușa din față, cea apropiată șoferului, cu condiția să fie montat ”un separator special de protecție pentru zona de conducătorul autobuzului”.
Cu toate acestea, este necesar să se garanteze o ”distanțare de cel puțin un metru față de pasageri” și să se ”permită pasagerilor urcarea și coborârea pe ușa centrală și ușa din spate folosind timpi de așteptare adecvați pentru a evita contactul dintre cei care coboară și cei care merg mai departe”.
În ceea ce privește navele și feriboturile, ordonanța impune ”evitarea pe cât posibil a contactului dintre personalul de la sol și personalul de la bord” și recomandă ”distanța interpersonală de cel puțin un metru”. Masca rămâne obligatorie pentru personal și pasageri.
În sectorul transportului de marfă, protocolul actualizat confirmă că, dacă nu sunt măști, șoferii trebuie să rămână la bord, în timp ce dacă coboară și intră în contact cu alți operatori, trebuie să poarte mască. Încărcarea/descărcarea mărfurilor trebuie să aibă loc în condiții de siguranță, cu metode care să nu implice contacte directe între operatori și șoferi.