20.000
de locuinţe sociale vor fi construite, de anul viitor, în
Italia. Printre beneficiari vor fi persoanele devaforizate, dar şi
imigranţii. Este planul guvernului italian iniţiat de ministrul
economiei, Giulio Tremonti. Ideea de locuinţe sociale se inspiră
după modelul pus în practică de Marea Britanie. Ministrul
economiei, Giulio Tremonti a anunţat începerea construcţiilor
de case sociale în cadrul unei conferinţe în care au
fost trasate liniile de bază ale Legii Bugetului pe 2009, buget care
va intra în dezbaterea Parlamentului italian în luna
septembrie.
"Guvernul
preconizează, începând de anul viitor, construirea a
20.000 de locuinţe noi ce vor fi acordate cu precădere tinerilor,
nucleelor familiale cu venit redus, chiar şi celor monoparentale,
precum şi bătrânilor aflaţi în condiţii sociale şi
economice precare", a declarat Giulio Tremonti, citat de La
Stampa.
Imigranţii
cu statut legal, printre care şi cei români, vor putea
beneficia de aceste apartamente sociale, cu o condiţie: să fi
locuit în Italia de cel puţin 10 ani sau de cel puţin cinci
ani în aceeaşi regiune.
Antena 3